Educația reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea unei societăți moderne și echilibrate. Investiția în copii și tineri înseamnă, de fapt, investiția în viitorul unei Românii mai puternice și mai responsabile. Într-un context în care accesul echitabil la educație rămâne o provocare națională, parteneriatele dintre mediul academic și organizațiile non-guvernamentale devin instrumente valoroase pentru a genera schimbări durabile.
În acest spirit, Universitatea Româno-Americană, organizație non-guvernamentală de învățământ superior, recunoscută pentru excelența academică și pentru sprijinul constant acordat studenților săi, și Fundația „Dreptul de a Visa”, organizație educațională condusă de Florina Manea, care militează activ pentru dreptul la educație al copiilor, anunță un parteneriat instituțional menit să dezvolte proiecte cu impact direct în comunitate. Acordul de parteneriat a fost încheiat între prof. univ. dr. habil. Costel Negricea, rectorul al Universității Româno-Americane și doamna Florina Manea, președintele Fundației „Dreptul de a Visa”.

Această colaborare se bazează pe o misiune comună: aceea de a oferi acces la educație de calitate și de a deschide noi oportunități pentru tineri. Prin experiența academică a Universității Româno-Americane și expertiza Fundației „Dreptul de a Visa” în proiecte educaționale dedicate copiilor, parteneriatul va contribui la dezvoltarea unor programe menite să reducă inegalitățile și să sprijine performanța.
În prezent, Universitatea Româno-Americană este singura universitate privată din România care acordă burse de studii pentru 20% dintre studenții de la licență și 10% dintre cei de la masterat, în baza performanțelor academice, sprijinind anual sute de tineri în parcursul lor educațional. În același timp, Fundația „Dreptul de a Visa” s-a remarcat prin numeroase inițiative dedicate copiilor din medii vulnerabile, pentru care educația devine o șansă reală de integrare și dezvoltare personală.
Prin acest parteneriat, cele două instituții își propun să construiască împreună proiecte care să aducă speranță și oportunități copiilor și tinerilor, consolidând rolul educației ca motor de progres social.

Despre Universitatea Româno-Americană
Universitatea Româno-Americană (www.rau.ro) este una dintre cele mai performante instituții de învățământ superior din țara noastră, având peste 50.000 de absolvenți în cei 34 de ani de activitate. Universitatea a fost înființată în anul 1991, cu scopul de a promova valorile educaționale ale învățământului superior american, pe fondul bogatelor tradiții ale învățământului românesc. Instituția a fost evaluată și acreditată în 2021 de către ARACIS, obținând pentru a treia oară consecutiv calificativul „Grad de încredere ridicat”, o reconfirmare a faptului că aceasta oferă educație și cercetare la un înalt standard de calitate, într-un climat intern stimulativ intelectual atât pentru studenți, cât și pentru corpul profesoral. Tinerii care aleg URA au șansa de a studia în România, în condițiile și după modelul promovat de mari universități de renume la nivel internațional. Toate detaliile despre oferta educațională, beneficiile oferite și calendarul de admitere sunt disponibile pe website-ul Universității, https://www.rau.ro